In activitatea mea de psiholog, lucrez atat cu copiii cat si cu familiile acestora. Pentru mine, este imbucurator sa observ ca exista parinti tot mai preocupati  in a intelege ce se intampla in mintea copilului lor. Sunt totusi si ingrijorata sa observ ca sunt multe persoane care se tem sa fie parinti, multe persoane  care nu au incredere in modul in care joaca acest rol, care cauta raspunsuri in afara lor si a relatiei cu copiii lor. Desi in ziua de astazi copiii au conditii mai bune de trai si exista un numar foarte mare de surse de informatii despre cresterea si dezvoltarea lor, anxietatea parentala este tot mai crescuta. Motivele pentru acest fenomen sunt diverse:

• Dificultatea de a anticipa viitorul - economia si societatea evolueaza foarte rapid si viitorul pare atat de imprevizibil incat este foarte greu sa anticipezi ce ar fi mai bine pentru copii ca sa ajunga sa se adapteze in mediul in care vor trai ca si adulti. Unii dintre parinti incearca sa se asigure cumva, pregatind copilul pentru cat mai multe variante posibile. Adesea pare ca daca nu incearca totul e ca si cum nu ar fi facut nimic.
• Nu mai exista scenarii si reguli in ceea ce priveste cresterea copilului - rolurile parentale nu mai sunt ca in societatile traditionale. Au devenit mult mai flexibile si mai influentate de schimbarile legate de identitatea de gen, din societatile moderne. Nemaiexistand roluri predefinite, apare si nesiguranta, teama de a gresi.
• Presiunile sociale de a indeplini foarte bine ambele roluri: pe cel de parinte si pe cel de om de cariera.
• Informatiile din media care pun accent pe evenimente negative pentru a avea un impact emotional mai puternic.
• Multitudinea de informatii de “specialitate”, contradictorii, despre cum ar trebui sa fii ca parinte, care creeaza confuzie.

Indemnul preferat pe care il fac parintilor care imi pun intrebari despre copiii lor este: “Fii prezent in relatia cu fiul/fiica ta.” Sigur, te pot ajuta sa intelegi si sa afli informatii despre etapele dezvoltarii psihice ale copilului si la ce sa te astepti in aceste perioade. Iti pot da repere si strategii diverse de comportament. Iti pot oferi suport emotional cand ingrijorarea, panica, tristetea te-au cuprins. Te pot ajuta chiar sa depasesti stilul de crestere pe care l-ai “mostenit” de la parintii tai si de care te temi ca-l vei repeta. Dar in relatie cu piticul tau esti factorul cheie. Il cunosti cel mai bine, esti cea mai importanta persoana din viata lui, cel/cea care are sansa sa-l descopere in unicitatea sa. Sa profiti la maxim de aceasta oportunitate este cel mai important lucru pe care il poti face. Daca esti acolo, il privesti, interactionezi cu el, daca faci tot posibilul sa privesti lumea prin ochii lui, daca esti dispus sa accepti ca intelege mult mai multe decat iti imaginezi si comunici cu el tinand cont de acest aspect, daca ii permiti sa fie diferit de tine, te poti RELAXA. Restul va deveni mult mai usor! Ii vei intelege comportamentele, el se va simti securizat, valorizat, ascultat, relatia dintre voi va fi deschisa si stabila.

Si nu uita: daca nu exista fiinta perfecta, nu exista nici rol pe care o persoana poate sa il indeplineasca perfect. Putem doar tinde spre asa ceva atunci cand suntem in contact si in acord cu noi insine.

Psiholog Oana Mihalcea